full screen background image

Dezvoltarea infrastructurii rutiere, prioritate pentru zona de Nord-Est. S-a încheiat campania „Alege prioritățile orașului tău”

Distribuie

Cetățenii din zona de Nord-Est au putut vota proiectele prioritare pentru oraşele lor în cadrul unui proiect realizat de Banca Mondială (BM), în parteneriat cu Federaţia Zonelor Metropolitane şi Aglomerărilor Urbane din România și autorităţile publice subnaţionale. Au participat toate județele din zona de Nord-Est.

Pentru această zonă, potrivit răspunsurilor celor care au participat la campanie, dezvoltarea infrastructurii rutiere este principalul obiectiv. Pentru județul Bacău, pe primul loc se află Autostrada Brașov-Bacău, urmată de Drumul Expres Ploieşti – Bacău – Paşcani. Botoșănenii au pus pe primul loc dezvoltarea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, iar pe locul doi proiectul de transport public metropolitan.

Ieșenii consideră că prioritate pentru orașul lor este construcția Autostrăzii A8 „Ungheni-Iași-Tg. Mureș”, urmată de construcția Spitalului Regional de Urgență Iași. Pentru Piatra Neamț, pe primul loc se află Drumul Expres Piatra Neamț – Bacău.

În cadrul campaniei „Alege prioritățile orașului tău”, sucevenii au votat pentru Construcția unei Variante de Ocolire a Municipiului Suceava, în vederea devierii traficului greu și de tranzit. De asemenea, pe locul doi pentru Suceava, se află Construirea imobilului pentru furnizarea serviciilor medicale pediatrice în sistem monobloc la Spitalul Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava.

Vasluienii au ales drept prioritate pentru județul lor Construcția Variantei de Ocolire a Municipiului Vaslui.

Campania „Alege prioritățile orașului tău” a fost organizată la nivel național și a înregistrat pentru 150.000 de accesări ale chestionarului online.

 

Alina BATCU

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza