full screen background image

Două proiecte la nivel european acceptate pentru Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Distribuie

Universitatea Alexandru Ioan Cuza a depus în luna februarie a acestui an două proiecte, solicitând finanţarea de schimburi academice cu 30 de ţări participante şi 28 de ţări din afara UE.

În urma evaluării făcute de către Agenţia Naţională pentru Programe în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, proiectul KA103 a fost aprobat şi finanţat. Aceasta va permite UAIC finanţarea a aproximativ 370 de stagii studenţeşti de studiu, 350 de stagii de practică pentru studenţi şi pentru absolvenţii UAIC din 2019, 140 de stagii de predare pentru cadrele didactice şi 70 de stagii de formare pentru toate categoriile de personal din universitate. Implementarea proiectului KA103 a început prin organizarea selecţiilor la nivel de facultăţi, urmând ca stagiile să se desfăşoare din septembrie 2018.

Rezultatele pentru proiectul KA107 depus de UAIC sunt aşteptate în luna iunie a acestui an. Conform unor statistici publicate de Comisia Europeană pentru anul universitar 2016-2017, UAIC se află peste media europeană în ceea ce priveşte numărul de studenţi care beneficiază de stagii Erasmus^ de studiu şi practică. Mai exact, media europeană este de 77 de studenţi/ instituţie, iar de la UAIC au plecat în stagii Erasmus^ un număr de 665 de studenţi.

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza