full screen background image

Ediția a XXIII-a a Congresului Societății Balcanice de Stomatologie (BaSS) se desfășoară la Iași, în perioada 10-12 mai

Distribuie

Specialiștii din întreaga lume din domeniul medicinei și medicinei dentare se adună la Iaşi, în perioada 10-12 mai, la unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii medicale din Europa, Congresul Societății Balcanice de Stomatologie (BaSS), ediţia a 23-a, abordând tema „Medicina dentară a tânărului pacient în raport cu cea a pacientului vârstnic”.

Evenimentul reunește reunește reprezentanți ai organizațiilor profesionale din 10 țări, aducând în prim plan cele mai noi tehnici și tehnologii, prezentate de specialişti de marcă din ţări precum Grecia, Cipru, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia sau România.

Reuniunea BaSS va aduce oraşul nostru, Iaşi, în centrul comunităţii ştiinţifice dedicate studiului progreselor în medicina dentară. Distinşi vorbitori din întreaga lume vor oferi cele mai recente actualizări în domeniile clinice şi paraclinice de interdisciplinaritate, care acoperă o gamă largă de subiecte, iar sesiunile de conferinţe şi comunicări orale organizate de-a lungul întâlnirii vor oferi un cadru valoros pentru toţi specialiştii în domeniul medicinii stomatologice, pentru a schimba cunoştinţele şi pentru a stabili noi colaborări profesionale”, susţine prof. univ. dr. Norina Forna, decan al Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” Iaşi, preşedinte al Asociaţiei Române de Studii Stomatologice.

Cea de-a 23-a ediţie a Congresului BaSS numără deja peste 700 de participanţi din peste 20 ţări, care vor susţine peste 500 de lucrări ştiinţifice, şi se va derula simultan în cele cinci săli de conferinţă ale Palas Congress Hall.

Congresul va reuni specialişti de marcă din Grecia, Cipru, Turcia, Serbia, România, Bulgaria, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Republica Macedonia, Croaţia, Germania, Franţa, Portugalia, Polonia, Madagascar, Coasta de Azur, etc.

Programul evenimentului poate fi găsit aici.

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza