full screen background image

Efectivele ministerului au intervenit pentru salvarea mai multor persoane afectate de vremea rea

Distribuie

Forţele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 12 ore, în mai multe situaţii în care oamenii au avut de suferit în urma căderilor de zăpadă şi a vântului puternic, a anunţat vineri MAI.

„În cursul nopţii, efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, împreună cu autorităţile locale, au intervenit pentru deblocarea a şase persoane care au rămas blocate cu autoturismele în pădure, pe raza localităţii Valea Izvorului, din cauza zăpezii. Persoanele au fost deblocate şi transportate în Drobeta Turnu Severin în siguranţă”, informează un comunicat al MAI transmis AGERPRES.

În judeţul Buzău, în localitatea Cotorca, un microbuz cu 10 persoane a derapat pe DJ 102H, în sprijin intervenind autorităţile locale.

„În judeţul Prahova, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum s-a produs o tamponare în lanţ în care au fost implicate opt autovehicule, printre care o autospecială SMURD. În aceeaşi zonă s-au ciocnit şi două autotrenuri, traficul rutier fiind blocat din această cauză. Accidentele nu s-au soldat cu victime”, se arată în comunicat.

În localitatea ilfoveană Bragadiru, o ambulanţă a rămas blocată în zăpadă, iar pentru preluarea pacientului a fost trimis un alt echipaj de la Măgurele.

Potrivit MAI, în Argeş, circulaţia rutieră pe DN73, localitatea Dragoslavele, a fost întreruptă pe ambele sensuri după ce un brad a căzut pe carosabil.

De asemenea, pe DN7, între între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea traficul este restricţionat pentru autovehiculele cu masă maximă admisă mai mare de 7,5 tone pentru a permite intervenţia utilajelor de deszăpezire.

„În judeţul Mureş, pe DJ 153, forţele MAI au intervenit în sprijinul a şase adulţi şi 31 de copii aflaţi într-un autocar, ce a derapat pe DJ 153, lângă localitatea Reghin. Copiii au fost transportaţi în siguranţă în şcoala din localitate, până vor fi preluaţi de un alt autocar”, se mai arată în comunicat.

În judeţul Teleorman, forţele MAI şi autorităţile locale au acţionat pentru deblocarea mai multor autoturisme din zăpadă.

În Dolj, pe DN55, între localităţile Rojişte şi Bratovoeşti, o ambulanţă aflată în misiune pentru a prelua un pacient de 55 ani cu edem pulmonar a derapat din cauza zăpezii, ieşind în afara părţii carosabile. S-a intervenit cu utilaje de deszăpezire pentru deblocarea autospecialei care apoi şi-a continuat drumul cu pacientul către spital.

Tot în judeţul Dolj, pe DJ 561A, în localitatea Moţăţei o ambulanţă de la serviciul judeţean aflată în misiune pentru preluarea unui pacient dializat a rămas blocată, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de deszăpezire de la drumurile judeţene şi de la serviciul voluntar local pentru situaţii de urgenţă.

De asemenea, pe DJ 516B între localităţile Segarcea şi Valea Stanciului, este în desfăşurare o misiune cu o ambulanţă cu antemergător pentru preluarea unui pacient de 56 ani. AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza