full screen background image

„Etică organizațională și integritate”, stagiu de formare destinat funcționarilor M.A.I.

Distribuie

Direcția Generală Anticorupție, prin Serviciul Județean Anticorupție Iași a organizat, în perioada 18-20 septembrie, cea de-a IX-a sesiune a stagiului de pregătire „Etică și integritate organizațională”, din cadrul proiectului „Etică organizațională și integritate în M.A.I”, destinat funcționarilor aflați la început de carieră.

Grupul țintă a fost constituit din 20 de funcționari M. A.I din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași și Serviciului pentru Imigrări Iași. Deschiderea stagiului de formare a fost realizată în prezenţa prefectului Marian Șerbescu.

Pe parcursul celor trei zile ale stagiului de pregătire, tinerii cursanţi au beneficiat de expertiza, atât a unor lectori şi specialişti din cadrul structurilor M.A.I., cât şi a unor traineri şi profesori universitari din instituții din afara M.A.I.

Tematica a fost prezentată atât sub forma unor prelegeri bine documentate şi motivante din punct de vedere al carierei profesionale, dar şi în sistem interactiv, prin exerciţii individuale şi de grup, care i-au determinat pe tineri să-şi descopere valorile personale, credinţele şi comportamentele adiacente şi să le antreneze capacitatea de a lua decizii bazate pe valori, atât în viaţa curentă profesională, cât şi cea personală”, spun organizatorii.

Prezentările au fost susținute de prof. univ. dr. Cîntic Florin – director Arhivele Naționale Iași, istoric, scriitor şi prof. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, lect. univ. dr. Petcu Liviu – cercetător științific și lector asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași – Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae”, Cheşa Cristian – trainer independent, comisar-șef de poliție Bibire Florin – şeful catedrei juridice din cadrul Şcolii de Formare Iniţială şi Continuă a Poliţiei de Frontieră Iași, colonel dr. Tulică Mircea – inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, Apăvăloaei Bobi – consilier superior la Direcția Județeană pentru Cultură Iași – Departamentul Monumente Istorice și Arheologie şi cercetător științific la Academia Română – Filiala Iași – Centrul de Istorie și Civilizație Europeană, asist. univ. dr. Obadă Rareș – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași – Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice – Departamentul de Științe ale Comunicării, subcomisar de poliție Cupșan-Cătălin, Lyana-Laura, ofițer specialist psiholog în cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași şi subcomisar de poliție Boboc Magdalena, ofițer specialist psiholog în cadrul Şcolii de Formare Iniţială şi Continuă a Poliţiei de Frontieră Iași.

Proiectul „Etică organizaţională şi integritate în M.A.I.” a fost iniţiat de către Direcţia Generală Anticorupţie, în colaborare cu Institutul de Studii pentru Ordine Publică şi Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Fundaţiei Hanns Seidel şi a debutat în noiembrie 2015, iar din 2017 s-a derulat în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Imigrări și Direcția Generală Management Resurse Umane prin Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen Buzău.

Alina BATCU

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza