full screen background image

, , , ,

Doi militari români au fost răniți în Afganistan

Doi miltari români au fost răniți în Afganistan, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. Cei doi se află în stare stabilă. Militarii erau într-o...

20 de nave militare şi 2.200 de militari la cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră

„Sea Shield 19” – cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră, care va avea loc în perioada 5-13 aprilie, va reuni 20 de nave militare din şase...

Sindicaliştii din poliţie şi penitenciare şi rezerviştii militari continuă vineri protestele în faţa Parlamentului

Sindicaliştii din poliţie şi penitenciare, precum şi rezerviştii militari, continuă vineri protestele în faţa Parlamentului pentru salarii echitabile, condiţii...

Aproximativ 1.800 de militari şi specialişti, cu 185 de mijloace tehnice, vor participa la ceremoniile militare de la Alba Iulia, dedicate Zilei Naţionale

Aproximativ 1.800 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei şi Serviciului Român de...

Ziua Cercetaşilor Militari

An de an, la 12 noiembrie, Armata Română sărbătoreşte Ziua Cercetaşilor Militari. Potrivit ”Calendarului Tradiţiilor Militare” (2010), la data de...

Procurorii militari încep audierile în dosarul privind modul de intervenţie a jandarmilor la protestele de vineri seară din Piaţa Victoriei

Procurorii militari, care fac cercetări cu privire la modul de intervenţie a jandarmilor şi la incidentele petrecute la manifestaţia de vineri seară din Piaţa...

Sute de curţi şi zeci de case inundate; un minor decedat; 14 persoane salvate de pompierii militari

Sute de gospodării inundate, 14 persoane salvate de pompieri, un minor decedat care a fost surprins de descărcările electrice – acesta este bilanţul...

Procurorii militari vor audia aproximativ 6.000 de părţi vătămate în dosarul ”Revoluţiei”

Aproximativ 6.000 de părţi civile şi vătămate, precum şi urmaşi ai acestora, urmează să fie chemate la audieri de procurorii militari în dosarul...

Peste 1.700 de militari şi 14 nave participă la exerciţiul multinaţional Spring Storm 18

Peste 1.700 de militari români şi străini reprezentând alte cinci state aliate sau partenere vor participa, timp de zece zile, începând de luni, la primul...

286 de militari în plus vor participa în 2018 la misiuni în afara țării

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat, marți, Planul de întrebuințare a forțelor Armate ale României care se trimit la misiuni și operații în...