full screen background image

Iaşi: Mijloacele de transport sunt dezinfectate la capăt de linie, din cauza gripei

Distribuie

Municipalitatea ieşeană a decis ca începând de miercuri toate mijloacele de transport în comun să fie igienizate şi dezinfectate la capăt de linie.

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, susţine că măsura a fost luată pentru a împiedica răspândirea viruşilor gripali şi a virozelor respiratorii.

„Am dispus dezinfectarea părţilor atinse cu mâna şi aerisirea mijloacelor de transport la capăt de traseu. Este o măsură obligatorie. Acest lucru a fost recomandat şi de medicii de la Direcţia creşe şi cei de la învăţământul preuniversitar sau universitar. Tot specialiştii au decis folosirea unor soluţii profesionale pe bază de alcool, pentru igenizare, iar pentru dezinfecţie o soluţie profesională pe bază de oxigen activ”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Primarul Iaşiului a dispus verificarea stocului de dezinfectanţi din fiecare unitate şcolară din municipiu.

„Acolo unde se epuizează stocurile vom solicita suplimentarea. La recomandarea medicilor se vor asigura stocurile necesare de medicamente care trebuie să existe în fiecare cabinet şcolar, dar şi asigurarea de măşti suplimentare, dacă va fi cazul, pentru a proteja cât mai bine”, a declarat Mihai Chirica.

Edilul ieşean a declarat totodată că a dispus şi tipărirea de pliante cu informaţiile necesare. AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza