full screen background image

Iordache: Acele prevederi care inițial erau neclare sau în neconcordanță cu siguranță vor fi eliminate

Distribuie

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat, luni, că vor fi eliminate acele prevederi care erau inițial ‘neclare’ și ‘în neconcordanță’ din proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse și pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală.

„Vom ține cont de observațiile care s-au făcut astăzi, și acele prevederi care inițial erau neclare sau în neconcordanță, cu siguranță, vor fi eliminate. Nu vreau să vă spun ce vom elimina sau dacă vom elimina și cum vor arăta. Repet, în urma consultărilor, am niște observații care vreau să fie cuprinse în textul celor două acte normative”, a afirmat ministrul la finalul dezbaterii publice de la MJ.

El a precizat că, până nu va finaliza textul acestor acte normative, nu poate să spună ce recomandare va propune.

„În primul rând, voi avea o discuție cu premierul Sorin Grindeanu și soluția pe care ne-o vom asuma, cu siguranță vă vom anunța”, a adăugat Iordache.

Ministrul Justiției a mai spus că își dorește legi clare, coerente, pe care fiecare cetățean, dacă are sau nu pregătire juridică, să le poată respecta.

„De fapt, acesta este mandatul cu care eu am venit aici — să repar toate acele lucruri care nu sunt în concordanță cu o legislație clară modernă și europeană”, a menționat Iordache.

AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza