full screen background image

Măsuri fără precedent la Iași. Locuitorii orașului trebuie să țină sâmbătă geamurile închise și să nu iasă la balcoane

Vizita Papei Francisc aduce măsuri fără precedent la Iași, oraș care sâmbătă, va fi cel mai bine păzit din lume. Conducerea Primăriei Municipiului Iaşi face apel la ieşenii care locuiesc în blocurile din zona Pieţei Palatului Culturii, pietonalului Ştefan cel Mare şi străzilor A. Panu şi C. Negri să evite să stea în balcoane şi să ţină ferestrele închise pe 1 iunie, în intervalul orar 17.00 – 19.00. De asemenea, va fi interzisă comercializării de produse petroliere în benzinăriile Lukoil şi OMV de pe str. Sf. Lazăr şi Petrom de pe str. Sf. Andrei în data de iunie între orele 12.00 şi 20.00.

Toate forţele de pază şi protecţie vor fi mobilizate la vizita Papei, urmând a fi montaţi aproape 8 kilometri de garduri de protecţie, măsuri unice în România. Municipalitatea a închiriat 2.500 garduri metalice, având dimensiunile de 2,5 x 1,2 metri. La acestea se adaugă 1.000 de garduri de 2 metri ale Primăriei şi Jandarmeriei.

Primăria Municipiului Iaşi a cumpărat 90.000 de sticle de apă la 0,5 litri şi a primit încă în jur de 10.000 cu titlu de sponsorizare. Acestea vor fi împărţite la punctele de prim ajutor sau de informare.

Echipele municipalităţii vor monta 300 de toalete ecologice şi 30 pentru persoane persoane cu dizabilităţi, care vor fi amplasate în zonele evenimentului, la locurile de parcare / transfer, pe trasee etc.

Municipalitatea a comandat 100 de indicatoare rutiere speciale către Palatul Culturii, iar oraşul va fi ornat cu 5.000 de steaguri de patru tipuri: Municipiul Iaşi, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, România şi Vatican.

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *