full screen background image

Mihaela Triculescu, noul preşedinte al ANAF

Premierul Viorica Dăncilă a semnat, joi, decizia de numire a Mihaelei Triculescu, economist cu peste 19 ani de experienţă în mediul privat, în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat.

Ea îl înlocuieşte pe Ionuţ Mişa.

Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis joi AGERPRES, desemnarea Mihaelei Triculescu la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

„Mihaela Triculescu este economist cu o vastă experienţă. În ultimii trei ani a fost practician în insolvenţă, asigurând managementul procedurii de insolvenţă pentru mai multe companii. Noul preşedinte ANAF este licenţiat în economie şi absolvent al studiilor de master disciplina „Analiză diagnostic şi evaluarea afacerilor” la Universitatea din Craiova, Facultatea de Ştiinţe Economice”, se arată în comunicat.

Decizia de numire intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial.

Joi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că i-a solicitat premierului Viorica Dăncilă demiterea preşedintelui ANAF, Ionuţ Mişa, motivând că această instituţie „trebuie să-şi schimbe radical comportamentul în economie”. AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *