full screen background image

Mihai Selegean, noua propunere pentru Ministerul Justiţiei

Distribuie

Mihai Selegean     Mihai Selegean este noua propunere pentru Ministerul Justiţiei în locul Cristinei Guseth, potrivit unor surse politice, acesta urmând să fie audiat de comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Mihai Selegean, în vârstă de 40 de ani, este absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. În perioada, 2000 -2001 a urmat cursurile Universităţii Central Europene din Budapesta, Programul de Dreptul Afacerilor. În prezent deţine funcţia de director juridic la BRD.

De asemenea, Mihai Selegean a fost, în perioada 1997-2003, consilier juridic la Ministerul Justiţiei. Între 2003 şi 2004 a ocupat funcţia de director adjunct al Institutului Naţional al Magistraturii, pentru ca apoi să devină director al INM (2004-2008).

Selegean a fost şef de Cabinet al ministrului Justiţiei, pentru câteva luni (mai-iulie 2003), pe vremea când ministerul era condus de Rodica Stănoiu.

Premierul desemnat Dacian Cioloş anunţă, într-o postare pe Facebook, că a hotărât să retragă propunerea Cristinei Guseth pentru portofoliul Justiţiei, “pentru a nu vulnerabiliza în niciun fel încrederea în ministrul Justiţiei din Guvern”.

Aceasta este a doua propunere de ministru retrasă de premierul desemnat. Duminică, la câteva ore după prezentarea listei Cabinetului, Andrei Baciu a fost retras de pe lista miniştrilor, în locul său fiind propus, pentru portofoliul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza