full screen background image

Miniştrii Comerţului din ţările membre UE se reunesc la Palatul Parlamentului

Miniştrii Comerţului din ţările membre ale Uniunii Europene (UE) se reunesc, vineri, la Palatul Parlamentului, pentru a discuta despre procesul de modernizare a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi despre relaţiile comerciale dintre UE şi SUA, informează Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA).

Potrivit unui comunicat de presă, transmis AGERPRES, în timpul dejunului de lucru, vor fi abordate negocierile comerciale în curs ale UE şi ultimele evoluţii legate de initiaţiva Uniunii, intitulată „Totul în afară de arme”.

Evenimentul va fi prezidat de către Ştefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, la reuniune participând şi Cecilia Malmström, comisar european pentru Comerţ.

Vineri după-amiaza, de la ora 14:45, comisarul european Cecilia Malmström şi ministrul Ştefan-Radu Oprea vor susţine o conferinţă de presă comună.

Reuniunile informale ale miniştrilor constituie o practică uzuală a fiecărei preşedinţii la Consiliul Uniunii Europene, cu scopul de a asigura cadrul adecvat unei reflecţii comune şi un schimb de opinii pe teme de interes la nivel european şi internaţional. AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *