full screen background image

Ministrul Justiţiei nu promoveză nicio iniţiativă privind amnistia

Distribuie

Raluca Pruna    Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, spune că nu va promova în mandatul său, nicio iniţiativă privind amnistia sau graţierea. Ea a făcut această declaraţie în cadrul dezbaterii despre situaţia din penitenciare, dezbatere iniţiată de Avocatul Poporului.

„Nu intenţionez în mandatul meu să promovez nici o iniţiativă privind amnistia şi graţierea pentru că e un mandat scurt şi cred că ne putem uita la alte lucruri. Nu e o prioritate să promovez eu, ca ministru, o asemenea lege. Nu cred că asta e prioritatea,” spune Raluca Prună.

Discursul Ralucăi Prună a venit imediat după intervenţia vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor Florin Iordache. Acesta a precizat că legislativul va fi un partener al Ministerului Justiţiei în ceea ce priveşte acest context al raportului întocmit de Avocatul Poporului, un raport legat de condiţiile de detenţie din penitenciarele din România. Cea mai importantă concluzie a acestui raport este că gradul de ocupare al penitenciarelor este de 151%. În acest contex, Raluca Prună spunea că nu va susţine, nu va iniţia niciun act normativ referitor la graţiere şi amnistie.

Un proiect de lege în acest sens a fost depus la Parlament în 2013, la iniţiativa a doi deputaţi, Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, respinsă la finalul anului 2014.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza