full screen background image
mirabela miron

Mirabela Miron: Avisso este prietenul comunității locale

Distribuie

Mijlocul săptămânii ne-a adus la Viva Cafe o discuție foarte frumoasă despre responsabilitatea socială pe care o practică grupul de firme Avisso. Mirabela Miron, Președintele Avisso, a stat de vorbă astăzi cu Radu și Andreea și a explicat care sunt proiectele pe care le desfășoară, atât prin Avisso, cât și prin cele două ONG-uri ale sale, Asociația “O șansă pentru fiecare” și MCA Education.

Mirabela Miron și-a adus aminte cum s-a lansat în mediul de afaceri ieșean în urmă cu zece ani, înființând o firmă de contabilitate, și ne-a povestit care au fost provocările acestui business de-a lungul timpului. În prezent, grupul de firme Avisso are 50 de angajați care lucrează pe trei ramuri principale: contabilitate, expertiză în resurse umane și consultanță de afaceri.

Președintele Avisso ne-a povestit despre proiectul pe care l-a implementat anul trecut în Delta Dunării, prin care au fost înființate 11 structuri de economie socială.

Grupul de firme Avisso a sprijinit totodată, de-a lungul timpului, majoritatea ONG-urilor din Iași, oferindu-le cu precădere suport financiar în derularea de proiecte.

Pe 30 iulie, de Ziua Prieteniei, Avisso organizează un eveniment special pentru copiii din centrele de plasament. Evenimentul va avea loc în Parcul Expoziției, între ora 09:00 și 11:00, și va aduna oameni de afaceri, jurnaliști, ONG-iști și oameni dornici să le ofere copiilor o prietenie frumoasă și activități pline de joacă.

Puteți afla mai multe despre tot ceea ce face Mirabela Miron în grupul de firme Avisso, atât pe site-ul Avisso, cât și pe pagina lor de Facebook.

Ascultați aici interviul pe care Radu și Andreea i l-au luat Mirabelei Miron în emisiunea Viva Cafe:

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza