full screen background image

Nu au fost primite solicitări de asistență consulară după seismul din Ischia

Distribuie

Ambasada României la Roma a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, pentru a verifica dacă există persoane de cetățenie română afectate de seismul care a avut loc luni în insula italiană Ischia, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat.

„Până la acest moment, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea unor cetățeni români afectați de seism”, precizează MAE.

Cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Roma — (0039) 06 835 233 58; (0039) 06 835 233 56; (0039) 06 835 233 52; (0039) 06 835 233 44, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al misiunii diplomatice 0039 345 147 39 35.

MAE subliniază că Ambasada României la Roma monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, în caz de necesitate.

Un cutremur de 4,00 grade a lovit luni seară insula Ischia, în largul orașului Napoli (sud). Până în prezent au fost înregistrate două victime.

AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza