full screen background image

Peste 18.000 de locuri ocupate în prima etapă de admitere în învăţământul profesional şi învăţământul dual

În prima etapă de admitere în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2018-2019 au fost ocupate 18.114 locuri, dintre care 15.520 în învăţământul profesional de stat, a anunţat, luni, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Etapa a doua de admitere, pentru care mai sunt disponibile 21.951 de locuri, începe în 31 august.

Potrivit MEN, în prima etapă de admitere în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2018-2019 au fost ocupate 18.114 locuri. Dintre acestea, 15.520 de locuri sunt în învăţământul profesional de stat, iar 2.594 în învăţământul dual.

Astfel, pentru etapa a doua de admitere sunt disponibile 21.951 de locuri (18.922 de locuri pentru învăţământul profesional de stat, respectiv 2.959 de locuri pentru învăţământul dual).

Etapa a doua de admitere în învăţământul profesional de stat începe în 31 august, iar înscrierea elevilor se derulează în perioada 31 august – 3 septembrie 2018, la unităţile de învăţământ profesional care organizează sesiune de preselecţie pe baza fişelor de înscriere în învăţământul profesional de stat şi în data de 5 septembrie 2018, la unităţile de învăţământ profesional la care au rămas locuri libere în urma etapei I de admitere şi care nu organizează preselecţie pe baza fişelor de înscriere în învăţământul profesional de stat.

Potrivit MEN, formarea elevilor este susţinută financiar prin bursa profesională care se acordă în cuantum de 200 lei lunar – de la bugetul de stat – dacă elevul este înscris la învăţământul profesional şi minimum 400 lei lunar (200 lei de la bugetul de stat şi minimum 200 de lei de la operatorul economic cu care elevul încheie un contract individual de practică) – dacă elevul este înscris la învăţământul dual.

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *