Peste 140 kg de articole pirotehnice deținute fără drept au fost confiscate de poliţiştii ieşeni pe parcursul acțiunii ,,Foc de artificii”. Peste 50 de persoane sunt cercetate penal pentru nerespectarea legislației privind articolele pirotehnice. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, prin Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, a acţionat în perioada 21 noiembrie 2017 – 5 ianuarie 2018, pentru prevenirea oricăror incidente generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Astfel, în această perioadă, polițiștii au efectuat 37 de acţiuni și controale în complexe, pieţe şi alte obiective și au verificat activitatea a zece persoane juridice autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice. De asemenea, au constatat 51 de infracţiuni, fiind efectuate cercetări în cauze penale.