full screen background image

PNL vrea ca aleşii locali să fie verificaţi de prefecţi, pentru a evita stările de incompatibilitate

Distribuie

pnl     18 parlamentari PNL, printre care şi copreşedinţii Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au iniţiat un proiect de lege prin care declaraţiile de interese ale aleşilor locali să fie verificate de prefecturi, ca măsură de prevenţie, pentru a se evita situaţiile de incompatibilitate înaintea unor decizii ANI.

Potrivit proiectului de lege, aflat în consultare publică la Camera Deputaţilor, un al doilea exemplar al declaraţiei de interese a unui primar se va transmite Instituţiei Prefectului, care, odată cu arhivarea acesteia în Registrul de Interese, va trece la verificarea conformităţii declaraţiei. Prefectul va trebui să ceară la Registrul Comerţului, sau alte instituţii după caz, situaţia la zi a alesului local, urmând să îl informeze pe acesta cu privire la situaţiile neconforme şi/sau posibile situaţii de incompatibilitate şi/sau conflict de interese în termen de 10 zile de la primirea declaraţiilor.

Iniţiatorii afirmă că funcţionarea autorităţilor publice în care se constată cazuri de conflict de interese sau incompatibilitate este “bulversată” din cauza măsurilor legale care se impun împotriva aleşilor locali, în multe cazuri a celor aflaţi la primul mandat, astfel încât ar fi nevoie de o modificare a legii în ideea prevenirii unor astfel de cazuri.

“Pentru evitarea acestor situaţii de incompatibilitate sau conflict de interese, este necesară completarea cadrului legal existent prin implementarea unor dispoziţii legale de prevenţie ce dispun verificarea declaraţiilor de interese depuse de aleşii locali la Instituţia Prefectului. (…) Plecând de la premisa că nimeni nu doreşte să încalce legea şi pentru a preîntâmpina situaţii de natură să afecteze funcţionarea autorităţilor publice locale iniţiem prezenta propunere legislativă care (…) implică Instituţia Prefectului în verificarea declaraţiilor de interese depuse de aleşii locali, astfel încât, odată cu preluarea mandatului, aceştia să beneficieze de o minimă consultanţă la depunerea acestor declaraţii”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii



Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza