full screen background image

Premierul Grindeanu, primit de cancelarul austriac

Distribuie

Premierul Sorin Grindeanu a fost primit marți de Christian Kern, cancelarul Austriei, la Cancelaria Federală de la Viena.

Sorin Grindeanu a fost întâmpinat de Christian Kern în Salonul de Piatră al Cancelariei Federale.

Ulterior, cei doi oficiali vor avea o întâlnire tete-a-tete, în Biroul cancelarului, care va fi urmată de un prânz de lucru și de o conferință comună de presă.

Premierul Grindeanu și cancelarul Kern vor discuta despre intensificarea cooperării bilaterale la nivel politico-diplomatic, dar și economic, având în vedere că Austria este al doilea investitor străin în România, fapt pentru care componenta comercială este foarte importantă, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale.

Conform surselor citate, un alt subiect abordat de cei doi oficiali va fi viitorul UE și consolidarea proiectului european, în contextul în care România va prelua de la Austria președinția Consiliului Uniunii Europene la începutul anului 2019.

Marți după-amiază, șeful Executivului va participa la o masă rotundă de afaceri româno-austriacă, găzduită de Camera Economică a Austriei — WKO, și va avea discuții bilaterale cu reprezentanți ai companiilor austriece. Premierul român se va întâlni cu reprezentanții celor mai mari investitori austrieci în România, respectiv OMV, Uniqa, Strabag, Erste Bank și Holzindustrie Schweighofer, după cum au menționat sursele citate.

Vizita premierului Grindeanu la Viena se va încheia cu o întâlnire cu guvernatorul Landului Austria Inferioară, Johanna Mikl-Leitner, care va avea loc marți seară la Palais Niederosterreich.

AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza