full screen background image

Procurorii DNA iau urma banilor lui Vasile Blaga. Liberalul, investigat pentru palatul fiicei sale

Distribuie

vasile-blaga

Evoluții spectaculoase ale dosarului la DNA al lui Vasile Blaga. Procurorii DNA ar fi trecut de la traficul de influență, la a lua urma banilor fostului copreședinte PNL, spune Oana Zamfir, citând cancan.ro.

Potrivit cancan.ro, procurorii caută să identifice unde şi în ce ar fi ”mascat” Blaga banii despre care se presupune că ar fi rezultat din faptele de trafic de influenţă.

”După ce suspiciunile DNA au început să prindă contur în cazul său, co-preşedintele demisionar al PNL Vasile Blaga face, fără voia lui, victime colaterale! Una dintre acestea este chiar fiica politicianului, Agathe Blaga, despre care sursele noastre susţin că ar fost luată la ochi de către anchetatori pentru superba proprietate pe care o deţine în apropiere de Bucureşti!”, scriu jurnaliștii, într-un articol postat pe site.

Anchetat de DNA pentru fapte de corupţie, Vasile Blaga a anunţat că îşi depune demisia din funcţia de co-preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an.

Copreședintele PNL Vasile Blaga, pus miercuri sub control judiciar, este acuzat că a primit 700.000 euro, bani pentru partid, atunci când era secretar genaral al formațiunii, potrivit unui comunicat al DNA.

În același dosar cu el, este implicat și fostul primar de la Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, zis Pinalti. Cei doi sunt urmăriți penal, alături de reprezentantul unei societăți comerciale.

Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la Ştefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă.

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza