full screen background image

Proiectele Municipiului Iași, pe masa Guvernului și a parlamentarilor

Distribuie

Primarul Mihai Chirica a trimis, pe 17 decembrie 2018, o listă cu o serie de aproximativ 20 de proiecte, atât Guvernului României, cât și celor 17 parlamentari de Iași. Printr-o adresă oficială, edilul-șef a cerut membrilor executivului și legislativului să susțină amendamente pentru includerea în Bugetul de Stat pe anul 2019 a finanţării proiectelor detaliate. Astfel de adrese în vederea finanțării proiectelor au fost trimise și ministerelor de resort.

Infrastructură rutieră

Proiectele vizează domenii precum infrastructură rutieră, sănătate, învăţământ, sport şi infrastructură tehnico-edilitară. Astfel, potrivit unui comunicat de presă, pentru anul 2019, municipalitatea ieşeană are în vedere finalizarea lucrărilor la varianta de ocolire a municipiului Iaşi, lucrări începute în 2006. „Necesitatea acestei investiții a fost motivată de problemele pe care le creează prezența traficului greu și foarte greu în zonele intens populate ale Iașului (Canta, Moara de Foc, Gară, bd. Nicolae Iorga), fapt care produce numeroase neajunsuri atât locuitorilor din zonele amintite, cât și celorlalți participanți la trafic”, se arată în comunicatul de presă.

Pentru finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiție „Varianta de Ocolire a municipiului Iași – Etapa I – Varianta Sud”, necesarul de finanțare este de 421.867 mii lei cu TVA.  De asemenea, în lista de proiecte trimisă Guvernului României se află și „Varianta de ocolire a Municipiului Iași – Etapa a II-a – Varianta Nord”

Tot în domeniul infrastructurii, municipalitatea ieșeană are în vedere construirea unui pod peste râul Bahlui în zona Cicoarei (str. Sarmisegetuza – stradela Sofia Nădeje / lucrări de supratraversare râu Bahlui în zona Cicoarei – Dacia – pod cu 4 benzi carosabile). Podul va avea lungimea totală de 60,70 m, având trei deschideri de 14,15 m + 26,30 m + 14,15 m, cu schema statică grinzi simplu rezemate. Valoarea totală necesară realizării obiectivului de investiție este de 7.781 mii lei, cu TVA.

Pe aceeași listă, se află și Autostrada Iași-Tg. Mureș.

Sănătate

În domeniul sănătății, este menționat Spitalul Regional de Urgență Iași. „În vederea derulării și respectării termenelor proiectului este necesară alocarea de fonduri, începând cu anul 2019, pentru toate categoriile de lucrări ce fac obiectul acestuia. Conform studiului de fezabilitate elaborat de consorțiul Planet – Conseil Sante – Tieg, valoarea totală a proiectului este de 534,7 milioane euro (din care: 287,8 milioane euro pentru construcția spitalului; 52,1 milioane euro pentru refuncționalizare Spitalul „Sf. Spiridon” Iași și 30 milioane euro pentru străzi, utilități, etc.)”, spun reprezentanții municipalității.

Pe aceeași listă se află și: Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași, Spitalul Clinic de Recuperare Iași, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I. M. Georgescu” Iași.

Învățământ

Pentru anul 2019, este necesară o investiție de 2.550,256 mii lei, inclusiv TVA, pentru proiectul „Modernizare, extindere și dotare Creșa nr. 1”. Pe de altă parte, pentru Creșa numărul 10, este nevoie de o investiție totală de 1.874,864 mii lei (inclusiv TVA), iar suma necesară a fi alocată de la Bugetul de stat este de 1.782,340 mii lei (inclusiv TVA), conform Contractului de finanțare încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și  Administrației Publice și Municipiul Iași înregistrat sub numărul 3213 / 50310 / 2018, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Sport

Pe lista celor aproximativ 20 de proiecte, este menționat și proiectul „Sala Polivalentă în municipiul Iași”. Terenul, în suprafață de 54.000 mp, este amplasat în Zona Moara de Vânt, liber de sarcini, deținut în baza Titlului de Proprietate nr. 186538 / 4.11.2004 și inventariat în domeniul public al Municipiului Iași prin Hotărârea Consiliului Local nr. 212 / 2018 privind însușirea inventarului domeniului public al Municipiului Iași, reactualizat. 

„Precizăm că documentația privind analiza impactului asupra mediului pentru Spitalul Regional de Urgență Iași a luat în calcul prezența în proximitatea acestuia a Sălii Polivalente, iar Direcția de Sănătate Publică Iași, prin Avizul Favorabil nr. 14118 / 24.07.2018, a impus doar respectarea distanței de 349 m față de viitorul Spital Regional de Urgență Iași, care poate fi considerată zona de protecție sanitară, conform studiului de impact asupra sănătății populației întocmit de Institutul Regional de Sănătate Publică Iași”, se arată în comunicatul de presă.

Reamintim că, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 235 / 31.07.2014, s-a aprobat trecerea obiectivului de investiții „Bazin de înot acoperit” – Complex Studențesc „Tudor Vladimirescu”, situat în strada Mihai Vodă Viteazul nr. 3, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași către Municipiul Iași, la stadiul de realizare existent. Valoarea estimată necesară finalizării lucrărilor este de 26.000 mii lei.

Locuințe

Municipiul Iaşi a identificat mai multe terenuri care permit construcţia de locuinţe şi a elaborat documentaţia tehnico-economică în vederea construirii de locuinţe, astfel: „Construire locuințe pentru tineri, destinate închirierii, pentru specialiștii din sănătate – Zona Grădinari A, Etapa I, b-dul Chimiei nr. 75-77-79-81, Municipiul Iași”- Valoarea investiției, conform devizului general, este de 6.235,13 mii lei cu TVA; „Construire locuințe colective în zona Grădinari” (216 unități locative); „Construire de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar în strada Smârdan nr. 8-18, Municipiul Iași” (72 unități locative) și „Construire locuințe pentru tineri în zona Grădinari” (4 tronsoane, 72 unități locative).

Alina BATCU

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza