full screen background image

Propunerea săptămânii 05 – 11 AUGUST

Viva FM propune, tu alegi!

Cele mai noi piese din lumea muzicală internaţională şi din cea autohtonă se aud, zilnic, la Viva FM!

Tu decizi, tu votezi, tu alegi!

Trei piese care alcătuiesc Propunerea Săptămânii aşteaptă să devină preferatele tale! Piesa care va aduna cele mai multe voturi va intra în playlistul Viva FM!

 

  • ED SHEERAN FT. TRAVIS SCOTT – Antisocial

Cel mai nou album lansat de Ed Sheeran a adus o mulțime de surprize, colaborări neșteptate și ipostaze în care nu ne-am fi așteptat să îl vedem pe artist. Și în această săptămână îți propunem o piesă realizată de britanic, de data aceasta în colaborare cu Travis Scott. “Antisocial” aduce un ritm energic și care îi surprinde pe cei doi în ipostaze inedite, de poveste, mesajul fiind însă același. Și ei au nevoie de momente de liniște, fără să se simtă vinovați pentru faptul că sunt puțin antisociali. Umorul pare să fie la el acasă iar atenția pentru detalii, prezentă pe întreg albumul lui Ed Sheeran, ne arată din nou adevăratul calibru al artistului, ce se poate simți extrem de bine în multe ipostaze. Dacă energia lui Ed Sheeran este contagioasă în acel mod pozitiv și binecunoscut, te încurajăm să votezi piesa la categoria “Propunerea Săptămânii”.

  • LIDIA BUBLE – Undeva La Mijloc

O vară aglomerată are și Lidia Buble, care aduce cea de-a doua propunere a acestei săptămâni. Artista a lansat “Undeva la mijloc”, o explozie de ritm, energie și culoare, elemente la care se adaugă, bineînțeles, povestea de dragoste. ”Este piesa pe care o știu de doi ani și pe care așteptam să o lansez cu mare nerăbdare. «Undeva la mijloc» are exact sound-ul care mă caracterizează cel mai bine, pop rock, pe sufletul meu! Single-ul acesta este despre voi, cei îndrăgostiți și reprezintă o chemare către destinația în care se consumă marile iubiri. Tot ce contează este modul pasional în care îți împărtășești sentimentele și cât de mult ești dispus să arăți asta persoanei iubite. Sper ca bublișoriii să o pună pe repeat și să devină piesa lor de suflet”, spunea Lidia Buble. Așadar, dacă te simți comod undeva la mijloc, înseamnă că piesa trebuie să ajungă în playlsit-ul VIVA FM. Voteaz-o!

 

  • SAM SMITH – How Do You Sleep

Sam Smith a lansat, din nou, acel gen de piesă pe care nu o poți asculta doar o singură dată. Tocmai de aceea “How do you sleep?” intră direct la categoria “Propunerea Săptămânii”. Libertatea cu care artistul reușeșete să își exprime sentimentele, fie ele și de dezamăgire, teamă sau gelozie, a inspirat reacții pozitive. Totuși, chiar dacă britanicul vorbește despre nesiguranță și minciună, până și aceste trăiri se epuizează. Și nu rămâne decât dorința de a trăi fiecare zi intens, de a dansa, fiind clar că și la fimări distracția a fost la ea acasă. Vorbim despre primul single solo din acest an al lui Sam Smith și recunoaștem, abia așteptăm să îl auzim mai des. Dar asta decizi tu.

Care este melodia ta preferată?

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *