full screen background image

Proteste reluate joi, dacă Guvernul nu modifică Legea taximetriei

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) va relua protestele de stradă, joi, 28 februarie, dacă Guvernul nu va promova ordonanţă promisă în urmă cu două săptămâni, referitoare la modificarea Legii taximetriei, au anunţat marţi reprezentanţii COTAR.

La protest vor participa transportatori cu autobuze, microbuze, autocare, taxi, aparţinând membrilor COTAR, însumând peste 5.000 de autovehicule.

„Coloana se va forma din faţa Guvernului, până la Casa Presei. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, atât în Bucureşti, cât şi pe drumurile naţionale, de unde vor veni coloane de maşini din toate regiunile”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR, într-un comunicat remis AGERPRES.

În data de 13 februarie, peste 1.600 de taximetrişti au protestat în Piaţa Victoriei, timp de patru ore, solicitând modificarea Legii taximetriei, astfel încât să poată fi sancţionaţi cei care desfăşoară fără autorizaţie transport public de persoane şi în special transport în regim taxi.

Preşedintele COTAR a susţinut că mitingul transportatorilor nu este unul politic, ci intenţionează să atragă încă o dată atenţia Guvernului României că trebuia să scoată din Legea Taximetriei sintagma „în mod repetat”, introdusă în 2015 de fostul ministru al Transporturilor, Lucian Şova, şi trecerea activităţii de ”rent a car” la Autoritatea Rutieră Română (ARR).

Transportatorii autorizaţi cereau Guvernului să rezolve cu celeritate această situaţie şi să excludă falşii transportatori de pe drumurile României, aşa cum sunt excluşi falşii medici, falşii preoţi sau falşii avocaţi, deoarece şi taximetriştii fără licenţă şi fără autorizaţie sunt falşi transportatori de persoane.

COTAR este o organizaţie reprezentativă la nivel naţional, care are ca membri federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, şcolilor de conducători auto.AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *