full screen background image

Rubik Hub a lansat înscrierile pentru a doua ediție a programului Rubik Garage

Rubik Hub – ca parte a Agenție pentru Dezvoltare Regională Nord-Est – a lansat înscrierile pentru a doua ediție a programului de pre-accelerare Rubik Garage, unul dintre puținele programe de
pre-acceleare din țară ce oferă suport și îndrumare startup-urilor la început de drum.

Rubik Garage este un program gratuit de 6 luni care pune accent pe aliniere, atât în cadrul echipei, cât și în cadrul comunității de mentori cu care startup-urile lucrează! Aici echipele vor construi și apoi vor valida produsul sau serviciul lor, unul pe care oamenii să și-l dorească și să fie dispuși să plăteasca pentru el.

Programul are o structură complexă, cu ateliere de lucru specifice, ore de mentorat de la antreprenori cu experiență, un bootcamp, webinarii, un eveniment de networking cu mentorii și partenerii
comunității Rubik Hub, dar și un Demo Day. Însă succesul echipelor va depinde în primul rând de determinarea fiecăreia de a se dezvolta și de a profita cât mai mult de resursele pe care Rubik Hub le pune la dispoziție.

Sunt multe beneficii pe care un astfel de program le poate oferi, iar dintre cele mai importante amintim de: definirea unui model de business viabil, acces la comunitatea Rubik Hub și toate beneficiile implicite apartenenței la un ecosistem de startup vibrant, burse pentru transport și cazare,  posibilitatea unui schimb de experiență în cadrul unui accelerator internațional, posibilitatea de a participa cu stand de prezentare la o conferință dedicată startup-urilor, spațiu gratuit de co-working la Rubik Hub, îmbunătățirea abilităților de pitching, acces la Orange Hub Pass.

Pentru a fi acceptat în program, un startup trebuie să demonstreze că are potențial de scalare, dar și să fie inovativ.

Înscrie-te până pe 22 martie, accesând linkul de înscriere de pe site-ul Rubik Hub (www.rubikhub.ro) sau direct http://rubikhub.ro/rubik-garage. Informații detaliate se găsesc și pe pagina de Facebook a Rubik Hub-ului, la secțiunea evenimente.

Pentru cei care doresc să afle mai multe informații despre program, pot participa în Iași la două evenimente de lansare: în data de 13 februarie, de la ora 18, la Fab Lab Iași și în data de 25 februarie , de la ora 13, la Rubik miniHub, în corpul B , et III, UAIC.

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *