full screen background image

Sore intră în închisoare, în noul videoclip regizat de ea

Sore este captivă într-o închisoare în videoclipul regizat de ea pentru noua piesă „Lângă tine”, continuarea poveştii redate tot sub semnatura ei regizorală în clipul „Cum să mă las”, lansat de Sore la începutul iernii cu un succes mare în online.

În cadrul emisiunii Viva Flash, Sore a vorbit despre debutul ei regizoral și despre ce vrea să transmită prin intermediul videoclipului. „Eu am încercat să duc mai departe conceptul romantic abordat în melodie. Inspirația m-a dus către o închisoare. Ceea ce am învatat eu e ca indiferent cât de grele sunt grijile care ne apasă, răspunsul este în noi, iar puterea cea mai mare o luăm tot din noi.”

Sore a mai spus că închisoarea a fost o formă poetică de a exprima haosul interior pe care îl simțim în astfel de situații. ”Mărturisesc, am vrut să scot partea artistică  pe care am dezvoltat-o în ultimii ani. Prin acest videoclip, am vrut să vă dau curaj și putere.”

O producţie MediaPro Music, piesa produsă de HaHaHa Production, „Lângă tine”, are muzica semnată de Roland Kiss, Ionuţ Cozma (John), Şerban Cazan, versurile scrise de Miruna Iova şi Vlad Cireşan, iar videoclipul este regizat de Sore.

În ceea ce privește proiectele care urmează a fi lansate, artista a spus că povestea este departe de a se încheia. În perioada în care urmează noi piese vor fi lansate, tot sub semnătura ei regizorală.

Mai multe detalii despre videoclip, dar și despre proiectele viitoare aflați în interviul de mai jos:

 

 

 

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *