full screen background image

Statuie specială pregătită pentru vizita Papei Francisc

Vizita Papei Francisc la Iaşi a fost pregătită până în cele mai amănunţite detalii la Iaşi, în cursul zilei de ieri fiind anunţate şi ultimele detalii. Pe lângă imnul special pregătit pentru acest eveniment, care va fi interpretat de cei 200 de corişti, ce aparţin de şase coruri catolice din Iaşi, Primăria, împreună cu episcopia, a mai pregătit o serie de momente speciale pentru a marca vizita Suveranului Pontif.

Astfel, în curtea Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi s-a construit o statuie specială înfăţişându-l pe Mântuitorul Isus Cristos, statuie ce va fi binecuvântată de papă şi va fi amplasată într-un spaţiu public din Iaşi pentru a marca momentul vizitei. Mai mult decât atât, în acelaşi loc în care va fi statuia va fi amplasată şi o bornă care marchează locul de unde cei mai dârzi credincioşi vor putea să plece într-unul dintre cele mai cunoscute pelerinaje catolice din lume – Camino de Santiago de Compostela, care se termină la catedrala cu acelaşi nume din Spania. Particularitatea acestui pelerinaj este că se face pe jos, iar reprezentanţii episcopiei spun că în trecut există mărturii că astfel de drumuri porneau din Moldova spre Spania.

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *