full screen background image

Toate localităţile din Moldova sunt alimentate cu energie

Distribuie

Duminică dimineaţă, 3 consumatori din localitatea Broşteni, jud. Suceava nu erau alimentaţi cu energie electrică din cauza unui stâlp de medie tensiune lovit de viituri. În cursul nopţii de sâmbătă (30.06/01.07) a fost reluată distribuţia de energie pe toate reţelele de medie tensiune din Moldova ce au fost afectate de inundaţii în ultimele zile.

Electricienii Delgaz Grid au intervenit la peste 100 de avarii din reţeaua de medie tensiune în ultimele 48 de ore, avarii ce au implicat conductoare şi stâlpi rupţi, elemente de izolaţie şi de sustinere deteriorate, precum şi copaci căzuţi în reţele. Au fost făcute câteva mii de manevre atât prin echipamente telecomandate, cât şi din teren, pentru alimentarea consumatorilor pe căi alternative, izolarea şi remedierea defecţiunilor.

Cea mai gravă situaţie a fost în Tg. Ocna, jud. Bacău unde staţia de transformare din localitate a fost inundată ieri, de viitura formată pe râul Trotuş. Din seara zilei de ieri, odată cu retragerea apelor, au început lucrările de curăţare a staţiei, lucrări ce se vor desfăşura pe o perioadă de câteva zile. Pentru repunerea în funcţiune a staţiei, Delgaz Grid a detaşat aproximativ 40 de electricieni şi ingineri din jud. Bacău şi Vaslui care au început să lucreze din această dimineaţă, împreună cu reprezentanţi ai Primăriei Tg. Ocna.

Echipele companiei noastre intervin în continuare pentru remedierea deranjamentelor individuale şi colective din reţeaua de joasă tensiune, dar şi pentru reluarea alimentării cu energie a imobilelor ce au fost afectate de inundaţii, dacă nu mai există pericol de electrocutare.

„Rugăm consumatorii care observă cabluri de energie ce ating pământul sau sunt căzute de pe stâlpi să nu le atingă, să se îndepărteze de acea zonă şi să anunţe Call Center-ul companiei noastre la: 0.800.800.929”, transmit reprezentanţii Delgaz Grid.

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza