full screen background image

Trei zile de doliu naţional, începând de astăzi, în memoria regelui Mihai

În România este doliu naţional pentru trei zile, începând de astăzi, în memoria regelui Mihai. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale este depus, de miercuri seară, la Palatul Regal, în Sala Tronului, unde va rămâne până sâmbătă, când va avea loc înmormântarea.
Sute de persoane, la catafalcul regelui Mihai: „România a pierdut totul. În numele poporului, mi-am cerut iertare”
CITEȘTE ȘI Sute de persoane, la catafalcul regelui Mihai: „România a pierdut totul. În numele poporului, mi-am cerut iertare”

Printr-o hotărâre adoptată săptămâna trecută, Guvernul a stabilit doliu naţional în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie, în memoria regelui Mihai.

Potrivit Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, zilele de doliu naţional sunt stabilite prin hotărâre de guvern. Actul normativ mai stabileşte că, în zilele de doliu naţional, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României şi drapelul Uniunii Europene.

De asemenea, posturile naţionale de radio şi televiziune, dar şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate.

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *