full screen background image

UAIC a obținut cel mai mare grant național în programul SEE

Proiectul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a câștigat cea mai mare finanțare la competiția națională în cadrul Programului SEE pentru schimburi academice cu instituții de învățământ superior din țări ale Spațiului Economic European (Islanda, Liechtenstein și Norvegia).

În 2018, după o întrerupere de doi ani, Programul SEE pentru schimburi academice cu instituții de învățământ superior din țări ale Spațiului Economic European (Islanda, Liechtenstein și Norvegia) a fost relansat în România, cu un grant național total de un milion de Euro, finanțat, aproape exclusiv, din fonduri provenite din țările respective. Alături de alte 12 universități din țară, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a participat și anul acesta la competiția SEE, cu o propunere de proiect pregătită în cadrul Departamentului de Relații Internaționale. Bazată pe acordurile existente, pe experiența anterioară și pe interesul manifestat de către facultățile UAIC pentru schimburi academice cu universități din țările vizate, propunerea de proiect a avut în vedere posibilitățile reale de dezvoltare a cooperării cu instituții din aceste țări.

În urma evaluării candidaturilor de către Agenția Națională, proiectul UAIC a fost aprobat și finanțat cu cel mai mare grant instituțional, în valoare de 277.418 Euro. Gestionat de către Departamentul de Relații Internaționale, proiectul SEE va finanța stagii de studiu și practică pentru studenți și stagii de predare și formare pentru personalul academic și administrativ în anul academic 2018/2019, în universitățile partenere din cele trei țări: Universitățile Bifrost și Akureyri (Islanda), Universitatea Liechtenstein (Liechtenstein), Universitățile Trondheim, Stavanger, Volda, Agder și Bergen (Norvegia).

În cadrul contractelor precedente (în perioada 2013-2016), 127 de studenți și 33 de cadre didactice și personal administrativ UAIC au desfășurat stagii în domenii academice (economie, jurnalism, psihologie, asistență socială, filologie, științe ale mediului, științe ale pământului, științe ale educației și turism), respectiv în domeniul serviciilor pentru studenți. Succesul programului SEE reiese și din mărturiile unora dintre beneficiarii de stagiu:

„Experiența personală din acest program de schimburi este greu de egalat, date fiind principiile cadru pe care programul SEE le asigură, dar și grație sistemului norvegian de învățământ, precum și conditiilor pe care colegii din Trondheim se străduiesc să le pună la dispoziția profesorilor vizitatori. Aș putea afirma că programul SEE este modelul cel mai viabil de realizare sau eficientizare, acolo unde există deja, a mobilităților academice la toate nivelurile vieții universitare“. (Pr. prof. dr. Dan SANDU, coordonator SEE, Facultatea de Teologie-Ortodoxă)

„În luna februarie a anului 2014 am avut oportunitatea de a beneficia de mobilitatea de practică oferită de programul SEE. Am avut șansa de a cunoaște activitățile din toate departamentele în cadrul Hotelului Anna. Alături de o echipă dinamică și unită, mi-am dezvoltat abilitățile unui viitor angajat de succes în domeniul hotelier.” (Andreea DARABAN, beneficiară a unui stagiu de practică SEE în anul academic 2013/2014)

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *