full screen background image

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut cu peste 14% în noiembrie

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în noiembrie un avans de 14,3% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,9%, de la 3,1% în perioada similară din 2017, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate vineri.

Datele sunt valabile pentru ţările Uniunii Europene şi cele membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 44.977 unităţi, în creştere faţă de perioada similară din 2017 (39.357 vehicule).

Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat în noiembrie scăderi ale vânzărilor de 15,9% şi, respectiv, 6,1%. Vânzările grupului german Volkswagen şi ale companiei americane Ford au înregistrat luna trecută un declin al livrărilor de 11,3%, şi, respectiv, 8,4%, în timp ce Daimler a raportat un avans de 3,1%.

În primele 11 luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au consemnat o creştere de 13,2% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,3%, de la 3% în perioada similară din 2017. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 488.330 unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie – noiembrie 2017 (431.242 vehicule).

Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat o creştere a vânzărilor de 2,5% şi, respectiv, 36,4%, în timp ce livrările companiei americane Ford şi ale grupului german Daimler au scăzut cu 2,2% şi, respectiv, 3,1%. Vânzările Volkswagen, cel mai mare producător auto european, au urcat cu 1,2% în primele 11 luni din acest an.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *