full screen background image

Victor Ciorbea, audiat în dosarul Mineriadei

Distribuie

Victor Ciorbea a fost citat la Parchetul Militar pentru a da o declarație în dosarul Mineriada.

Pe 23 decembrie, procurorii militari au decis punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”.

De asemenea, au fost puşi sub urmărire penală Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale (FSN); general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

În octombrie 2015, Ion Iliescu avea calitatea de suspect în acest dosar, iar prin ordonanţa întocmită vineri de Parchetul Militar el a devenit inculpat.

Parchetul Militar a anunţat că, în acest dosar, urmărirea penală se efectuează, în continuare, faţă de alţi 18 suspecţi, sub aspectul săvârşirii aceloraşi infracţiuni de crime împotriva umanităţii.

Național – VIVA FM

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza