full screen background image

VIDEO. Au apărut filmări cu hoțul de lalele din Iași. Poliția Locală explică de ce a fost supravegheat atâtea ore

Distribuie

În mai puțin de 4 ore, un bărbat din Iași a rupt, din zona Piața Eminescu, 430 de lalele. Hoțul a fost observat de un trecător noaptea, la ora 1:20. Acesta a sunat la 112, iar în zonă a sosit o patrulă a Poliției Locale.

Dacă în cazul unui furt de câteva flori de pe proprietatea Municipiului se aplică o amendă în cuantum de 100-300 de lei, în acest caz se consideră a fi o cantitate prea mare și se sancționează cu dosar penal pentru distrugere.

Cu mai multe detalii vine Liviu Zamfirescu, directorul general al Poliției Locale Iași:

Acea persoană, care este din localitatea Slobozia, comuna Voinești, a fost prinsă în flagrant în timp ce a venit, a mai rupt flori și a luat acele pachete cu lalele. A fost condusă la sediul Poliției Locale, unde s-au întocmit toate documentele, ulterior a fost predată Secției 2 Poliție pentru efectuarea cercetărilor, întrucât, la o asemenea cantitatea, aveam de-a face cu infracțiunea de distrugere. Nu pot să precizez prejudiciul, dar Secția 2 Poliție va face propuneri către Parchet

 

Poliția Locală Iași l-a supravegheat pe hoț timp de patru ore

Polițiștii l-au supravegheat pe individ până la ora 5:00, când adunase deja peste 430 de flori. Pentru Viva FM, directorul general al Poliției Locale Iași a explicat de ce a fost supravegheată atâtea ore persoana care rupea florile de pe proprietatea Municipiului Iași:

A fost vorba despre un apel prin sistemul de apeluri de urgență 112, efectuat la Secția 2 a Poliției Municipiului Iași. Conform apelului, o persoană rupea flori. S-a mers la fața locului, nu a fost găsită persoana. S-a monitorizat zona, au fost solicitați și polițiștii locali care, mergând la fața locului, au constatat că în acea zonă erau depozitate mai multe lalele, astfel s-a efectuat o supraveghere a zonei. În același timp, s-au verificat imaginile de pe sistemul de supraveghere video și a fost văzută acea persoană care, atunci când nu era trafic, se ducea în zonă și tot rupea lalele pe care le depozita așa cum am spus. Poliția Locală a trebuit să rămână în zonă pentru a prinde acea persoană

Bărbatul în cauză ar fi intenționat să vândă lalelele furate pentru a avea bani de sărbători. Lalele i-ar fi adus două mii de lei.

Alina BATCU

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza