full screen background image

Vizita oficială a lui Tăriceanu în Regatul Maroc, amânată, la solicitarea părţii marocane

Distribuie

Vizita oficială a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în Regatul Maroc, programată să aibă loc în perioada 27 – 31 martie, a fost amânată la solicitarea părţii marocane, informează un comunicat al Camerei superioare a Parlamentului, transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, vizita urmează a fi reprogramată pentru o perioadă ulterioară, care va fi stabilită de comun acord.

Călin Popescu-Tăriceanu urma să efectueze această vizită, alături de o delegaţie parlamentară, la invitaţia omologului său, preşedintele Camerei Consilierilor, Hakim Benchamach, potrivit unui memorandum intern, prezentat luni în Biroul permanent al Senatului.

Delegaţia română avea programate întrevederi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului Regatului Maroc, cu şeful Guvernului marocan şi ministrul de Externe din această ţară.

Programul vizitei includea depunerea de coroane de flori la Mausoleul Mahomed al V-lea şi vizitarea portului Tanger Med, cel mai mare port marocan, care asigură legătura maritimă cu peste 90 de ţări din lume.

„Vizita se înscrie în cadrul demersurilor pentru continuarea şi intensificarea dialogului parlamentar la nivelul conducerii celor două Legislative şi al grupurilor de prietenie, având în vedere faptul că Marocul reprezintă o relaţie prioritară pentru impulsionarea dialogului politic şi extinderea cooperării dintre România şi statele din Africa de Nord, conform informării Ambasadei României în Regatul Maroc”, se arăta în memorandum. AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza