full screen background image

Vor fi introduse noi sub-programe în sprijinul bolnavilor de cancer

cnas

Sprijin pentru bolnavii de cancer. Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au în vedere dezvoltarea Programului de oncologie și introducerea unor sub programe noi.
Directorul de programe de la CNAS, Oana Costan, a declarat în cadrul unei conferințe că programul de oncologie are alocat cel mai mare buget pentru acest an: peste 1,6 miliarde de lei.
„În anul 2006 au beneficiat de tratament cu medicamente specifice 75.826 de bolnavi, bugetul aprobat fiind la acea vreme de 288 milioane de lei. În 2016 bugetul alocat este de peste 1,6 miliarde. Subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecțiuni oncologice a început din 2015. În cele opt luni au fost 11.106 bolnavi, iar bugetul a fost de 69 milioane. În primul trimestru al anului 2016 au fost tratați în cadrul sub-programului de radioterapie 5.106 bolnavi cu afecțiuni oncologice, cu o cheltuială de 29 milioane. Pentru anul 2016 este prevăzut un buget de 150 milioane de lei”, a declarat Costan, potrivit Agerpres.
Aceasta a mai susținut că au fost introduse pe lista de medicamente compensate (lista C2) patru molecule noi pentru tratarea diferitelor tipuri de cancer.
De asemenea, pentru un acces mai rapid la tratament, s-a înființat la nivelul CNAS sub-comisia de hematologie și oncologie pediatrică pentru analiza și avizarea inițierii și continuării tratamentelor cu medicamente. Totodată, a fost înființată și sub-comisia pentru monitorizarea activă a terapiilor specifice oncologice la copii.

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *